Asociatia Administratorilor Publici din Romania (AAPRO) a incheiat un parteneriat institutional cu GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, cel mai important eveniment national dedicat energiei verzi, mediului, apei, gestionarii deseurilor si dezvoltarii comunitatilor sustenabile.
In cadrul acestui parteneriat, administratia publica locala beneficiaza de un stand GRATUIT, pus la dispozitie de organizatorii evenimentului, destinat promovarii proiectelor relevante dezvoltate la nivel local si judetean.
Evenimentul va avea loc in perioada 3–5 martie 2026, la ROMEXPO – Bucuresti, si reprezinta o platforma de dialog intre administratii publice, decidenti, experti si furnizori de solutii pentru tranzitia verde.
AAPRO invita administratorii publici de comune, orase, municipii si judete sa se inscrie in vederea selectiei comunitatilor care vor participa in cadrul standului dedicat administratiei publice locale. Din fiecare categorie de unitate administrativ-teritoriala vor fi selectate 3–4 comunitati.
Participarea presupune prezentarea unor proiecte de dezvoltare relevante, prin materiale de promovare (roll-up, bannere, prezentari PowerPoint, materiale video) si sustinerea publica a proiectelor de catre reprezentantii administratiei locale.
Comunitatile selectate vor beneficia de:
cresterea vizibilitatii proiectelor locale;
promovarea bunelor practici in administratia publica;
schimb de experienta intre comunitati;
interactiune directa cu furnizori de solutii si tehnologii inovatoare.
Administratorii publici interesati sunt invitati sa completeze formularul de inscriere de mai jos. Participantii selectati vor primi invitatie oficiala pentru participare, in calitate de expozant, participant sau speaker.
AAPRO va comunica ulterior procedura de selectie, calendarul si conditiile detaliate de participare.
